„Cum putem avea inima sănătoasă și să trăim o viață lungă?” – întrebarea e pe buzele tuturor.
Răspunsul poate fi, însă, pentru majoritatea dintre noi, extrem de simplu!
Cea mai mare parte a bolilor cardiace sunt dobândite. Avansarea în vârstă este unul din cei mai importanți factori de risc care, din păcate, nu poate fi modificat. De aceea, este importantă evitarea factorilor de risc modificabili prin câteva simple modificări ale stilului de viață.
Astfel, orice persoană trebuie să:
- nu fumeze
- își verifice și ține sub control tensiunea arterială
- își verifice și ține sub control valorile sangvine ale colesterolului și ale glucozei (glicemia) printr-o dietă săracă în dulciuri și bogată în fibre, grăsimi bune (ulei de măsline, avocado, migdale), vitamine (fructe, legume).
Pe lângă acești factori esențiali, trebuie să ținem cont și de alți parametri, precum stresul.
„Stresul provoacă eliberarea de adrenalină, un stimulant cronic al sistemului simpatic, iar acesta la rândului lui determină vasoconstricție, tahicardie, creșterea riscului de tromboză, prin mecanisme enzimatice la nivel molecular” – spune Doamna Doctor Alexandra Vasile, medic primar cardiolog la CardioClinic.
Evaluarea periodică a riscului cardiovascular este o altă metodă de a ne ține inimile sănătoase. Aceasta trebuie făcută de un medic cardiolog.
Pentru a vă programa pentru consultații sau investigații la orice medic de la CardioClinic, vă rugăm să completați formularul din partea dreaptă a acestei pagini SAU să apelați la unul din numerele de telefon de la următoarea adresă: Contact CardioClinic.
Vă urăm multă sănătate!