Ecografia Doppler vasculară este o investigație revoluționară prin faptul că permite medicului să evalueze circulația pacienților, fără a fi dureroasă, invazivă sau a prezenta vreun risc de orice fel. În interviul acordat mai jos, doamna Doctor Cristina Tîrziu de la CardioClinic răspunde câtorva întrebări despre această investigație și situațiile în care este utilă.

„Ce este ateroscleroza?

Ateroscleroza este un proces de formare a plăcilor de aterom pe artere ce are drept consecință îngustarea vasului. Sângele care circulă prin artere întâlnește astfel un obstacol, dincolo de care fluxul de sânge este scăzut și oxigenarea țesuturilor deficitară. Procesul de ateroscleroză (depunerea plăcilor de aterom) pornește încă din copilărie la toți oamenii. Unii factori (fumatul, dieta, hipertensiunea arterială, vârsta și alții) grăbesc acest proces. Pacienții diabetici prezintă un risc semnificativ mai crescut. Plăcile de aterom se depun pe toate vasele din corp și încetinesc fluxul sangvin, ceea ce duce la modificări grave ale țesuturilor pe care le irigă, până la necroza acestora.

Ce este ecografia Doppler și care este rolul ei în evaluarea aterosclerozei?

Ecografia Doppler este o metodă neinvazivă, nedureroasă, fără riscuri, prin care medicul examinator poate evalua fluxul sangvin în vasele de sânge. Această investigație este foarte eficientă pentru evaluarea circulației în arterele si vene de la nivelul membrelor superioare și inferioare si nu numai. Dopplerul vascular este o investigație utilă în evitarea unor complicații ale aterosclerozei sau trombozei venoase profunde, situații amenințătoare de viață precum gangrena piciorului (care poate duce la amputație) sau tromboembolismul pulmonar.

În ce situații este indicată efectuarea unei ecografii Doppler vasculare?

Medicul dumneavoastră vă poate recomanda efectuarea unei ecografii Doppler vasculare (arteriale sau venoase) la nivelul membrelor superioare sau inferioare într-o varietate de situații. Pacienților cu diabet le poate fi recomandată evaluarea Doppler în mod periodic. Investigația este recomandată și dacă medicul dumneavoastră observă modificări ale pulsului la vreun membru. Femeile tinere fumătoare și/sau pe medicație anticoncepțională prezintă risc crescut de tromboză venoasă profundă și tromboembolism pulmonar (formarea unui cheag de sânge în venele membrului inferior și plecarea sa către plămâni), situație frecventă și amenințătoare de viață, și au indicația efectuării investigației.”

  • Dr. Cristina Tîrziu, medic cardiolog și medicină internă

Pentru o programare la Doamna Dr. Cristina Tîrziu pentru o ecografie Doppler vasculară sau pentru o evaluare cardiologică de la oricare dintre medicii CardioClinic vă rugăm să completați formular de contact din partea dreaptă a acestei pagini sau să sunați la unul din numerele de telefon de la pagina accesată dând un click aici: Contact CardioClinic.

Vă așteptăm cu drag!

 

No Fields Found.
Ai nevoie de asistenta?
Apeleaza la consultantii nostri specializati

Ultimele articole...

  De multe ori auzim ca a facut cineva infarct, cu consecinte severe, “om sanatos, zdravan, inca tanar”, subintelegandu-se ca aparitia acestei boli
Citeste continuarea
  Nu demult, am avut un pacient in clinica ce suferise un infarct miocardic, caruia, din fericire, i-a supravietuit (o sa-l numim dl. M). Era la serviciu,
Citeste continuarea
  In fiecare an, cu prilejul marilor Sarbatori, care se “petrec la masa, in familie si cu prietenii” vedem cam aceleasi stiri la televizor. Cati
Citeste continuarea
Cum reacționăm la simptomul picioarele umflate? „Ne amintim de pacientul tânăr care a sosit cu o durere la un picior. Piciorul era umflat și îl
Citeste continuarea