Foarte multe persoane din ce în ce mai tinere se luptă cu problema picioarelor umflate, în special în contextul ritmului agitat al vieții actuale. Pentru mulți tineri jobul implică ore în șir de stat la birou, iar programul extrem de aglomerat reduce drastic posibilitățile de activitate fizică. Iar uneori, picioarele se umflă. Același program încărcat ne împinge să ne uităm îngrijorați, și să ne spunem: „am circulația proastă; n-am ce să fac”, „și mamei i se umflau picioarele; se pare că am moștenit”, „a fost foarte cald azi, normal că mi s-au umflat picioarele”, „am avut mult de stat în picioare azi; mâine stau jos mai mult și se rezolvă”. Apoi ne întoarcem în grabă la activitățile zilnice.
Am întrebat-o pe doamna dr. Cristina Tîrziu – medic primar medicină internă și specialist cardiolopgic despre realitatea picioarelor umflate în contextul vieții cotidiene a tinerilor.
Picioarele umflate se moștenesc și sunt semnul circulației proaste?
Vă pot spune că picioarele umflate pot ascunde boli extrem de parșive și periculoase. Asta este concluzia la care am ajuns în urma experienței acumulate în peste 15 ani de activitate în care am întâlnit pacienți de toate vârstele.
Da, picioarele umflate pot fi semnul unei insuficiențe venoase cronice, cunoscută ca „circulația proastă”. Această afecțiune se poate complica sau nu cu varice și într-adevăr, s-a descoperit că există anumiți factori genetici care predispun apariția bolii. Prin urmare, dacă o persoană suferă de insuficiență venoasă cornică, urmașii săi vor avea o predispoziție mai ridicată de a avea aceeași afecțiune. Dacă ne gândim și cp insuficiența venoasă cornică apare mai frecvent la femei, ne putem explica de unde a apărut gândul că „am moștenit picioarele umflate de la mama”.
Cu toate acestea, picioarele umflate nu trebuie ignorate, căci pot ascunde mari pericole. Mi-a rămas în amintire un pacient tânăr care a sosit cu o durere la un picior. Piciorul era umflat și îl durea de aproximativ două săptămâni, însă a tot sperat să îi treacă cu niște analgezice. Timpul îl presa la serviciu, dar după două săptămâni în care senzația de durere nu s-a ameliorat, a hotărât să vadă un medic. Am văzut atunci în fața mea un tânăr cu toate semnele unei tromboze venoase profunde. Una din venele piciorului lui era blocată de un cheag de sânge. Remarcase că începuse să respire mai greu în ultima perioadă, dar a pus-o pe baza faptului că nu are timp să facă sport și este extrem de decondiționat.
Imediat ce a descris toate aceste simptome, am văzut cheagul de sânge de la nivelul piciorului prin intermediul unei ecografii Doppler pentru vene. Un astfel de cheag se poate fragmenta oricând, iar fluxul sangvin îl duce până în inimă, de unde poate pleca spre plămâni. Odată ce un vas din plămâni este blocat, apare cea mai de temut complicație a trombozei venoase profunde: trombembolismul pulmonar. În funcție de dimensiunea vasului blocat, trombembolismul pulmonar se poate manifesta extrem de variat, de la senzația de respirație dificilă (dispnee), și chiar până la deces.
Prin urmare, m-am grăbit să îi fac o ecografie cardiacă pentru a vedea situația de la inimă. Din nefericire, un fragment de cheag se află în atriul drept, una dintre camerele superioare ale inimii. Din acel loc putea migra oricând spre ventriculul drept și apoi mai departe în circulația plămânilor. Tânărul a fost preluat exrtem de rapid de o echipă complexă alcătuită din mai mulți cardiologi, iar cheagul a putut fi dizolvat într-un timp scurt, evitându-se riscul unei complicații amenințătoare de viață.
Acest tânăr a venit târziu la medic, dar a venit la timp pentru a evita trombembolismul pulmonar. Cu această ocazie, încurajez toate persoanele, indiferent de vârstă, să nu ignore picioarele umflate.
Cum putem preveni o astfel de situație dramatică?
Un simplu consult la medicul cardiolog, însoțit de o banală ecografie Doppler pentru vene poate scoate la lumină orice secret periculor ascuns de picioarele umflate. Este adevărat că extrem de multe persoane au picioarele umflate și că la cele maimulte este vorba despre insuficiența venoasă cronică. Dar inclusiv insuficiența venoasă cornică, netratată și lăsată nesupravegheată, poate produse condiții favorabile pentru formarea cheagurilor de sânge.
D-na Dr. Cristina Tîrziu este medic primar de medicină internă și medic specialist cardiolog la Spitalul de Urgență Floreasca și face parte din echipa CardioClinic.
Să ne vedem sănătoși!
Pentru mai multe detalii despre Doppler click aici.
Programați-vă acum pentru o ecografie Doppler : Programare online!