Medicină Internă

Ce înseamnă medicina internă și cu ce se ocupă?

Medicina internă este ramura care are în prim plan prevenția, diagnosticarea și tratarea adulților cu boli complexe, integrând noțiuni din numeroase alte specialități medicale.

Medicul internist poate îngriji pacientul atât în spital, cât și în regim ambulator, în funcție de particularitățile și necesitățile terapeutice ale fiecărui caz.

Specialiștii în medicină internă sunt pregătiți să reacționeze corespunzător atât în fața urgențelor medicale și bolilor acute, cât și în fața afecțiunilor cronice, cu evoluții îndelungate.

Medicii interniști se pot supraspecializa în oricare dintre subspecialitățile derivate din această ramură medicală: cardiologie, endocrinologie, nefrologie, pneumologie, gastroenterologie sau reumatologie.

 

Când este necesar să apelezi la un medic specialist de medicină internă?

Un medic internist este cel mai potrivit medic căruia ar trebui să vă adresați într-o problemă generală sau complexă. Acesta deține cunoștințe solide despre o gamă extrem de vastă de afecțiuni și este bine antrenat pentru a putea direcționa fiecare pacient în mod corect către investigații și proceduri mai specifice.

Chiar dacă o parte dintre aceste investigații necesită a fi realizate de medici din alte specialități medicale, medicul internist va integra toate rezultatele analizelor, împreună cu istoricul fiecărui pacient, fiind astfel principalul gestionar al cazului.

Prin urmare, pacienții se prezintă la cabinetul de medicină internă cu o varietate impresionantă de simptome, dintre care cel mai frecvent întâlnite sunt:

  1. Durere toracică;

  2. Durere abdominală;

  3. Durere de cap (cefalee);

  4. Valori prea mari are tensiunii arteriale;

  5. Episoade de hipotensiune arterială;

  6. Valori prea mari ale colesterolului sau trigliceridelor;

  7. Febra, în special cea de cauză necunoscută;

  8. Senzația de respirație dificilă;

  9. Sângerări gastrointestinale;

  10. Scăderea inexplicabilă în greutate;

  11. Boli infecțioase;

  12. Alergii.

 

Cum te pregătești pentru control?

Controlul începe printr-o discuție în cadrul căreia pacientul relatează medicului simptomele care l-au neliniștit și l-au determinat să apeleze la un consult de medicină internă.

Medicul internist realizează apoi un examen fizic în concordanță cu informațiile aflate în cadrul discuției inițiale, iar ulterior, veți stabili de comun acord un plan de acțiune pentru a ajunge la un diagnostic de certitudine și pentru a iniția cel mai bun tratament.

În plus, medicul internist are competență în ecografie abdominală. Prin urmare, dacă urmează să efectuați o ecografie generală abdominală, se recomandă să urmăriți pașii specifici pentru această procedură, astfel încât imaginile obținute să aibă o calitate cât mai înaltă, iar interpretarea sa fie cât mai exactă  (vezi Ecografie Abdomen Total Inferior și Superior). 

În cazul în care urmează să efectuați o ecografie tiroidiană, puteți afla mai multe informații despre acest tip de investigații în secțiunea Ecografie Tiroidă

 

În ce constă o consultație de medicină internă de specialitate?

Analizele și investigațiile imagistice necesare pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine vor fi recomandate de către medicul internist în urma unei discuții inițiale cu fiecare pacient.

Pentru a obține informații cât mai exacte, medicul poate adresa o serie de întrebări suplimentare, dintre care cele mai importante sunt:

  1. Când au început simptomele?

  2. Simptomele sunt continue sau periodice?

  3. Cât de severe sunt simptomele dumneavoastră?

  4. Ce pare să vă atenueze simptomele, există ceva care v-a ajutat?

  5. Pare să existe ceva ce vă agravează simptomele?

  6. Aveți antecedente familiale (rude de sânge) de boli de inimă, diabet, hipertensiune arterială sau alte boli grave? 

Răspunsurile cât mai exacte conduc la o discuție constructivă, din care medicul poate trage cele mai corecte concluzii, astfel încât să poată alcătui un plan terapeutic cât mai performant și aplicat nevoilor individuale ale fiecărui pacient.

 

Boli medicină internă

Medicul internist are pregătirea și experiența necesare pentru a trata o varietate impresionantă de boli ale adultului. Printre cele mai frecvente prezentări pe secția de medicină internă au drept cauză principală una dintre următoarele afecțiuni:

  1. Infecții de tract urinar

  2. Pneumonii

  3. Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)

  4. Astm bronșic

  5. Infecții respiratorii acute

  6. Bronșite

  7. Pleurezii

  8. Trombembolism venos (tromboză venoasă profundă/embolie pulmonară)

  9. Insuficiență cardiacă

  10. Fibrilație atrială

  11. Sincope

  12. Hemoragie digestivă superioară/inferioară

  13. Boala de reflux gastroesofagian (BRGE)

  14. Boală hepatică cronică/Complicații ale cirozei hepatice

  15. Pancreatita acută

  16. Insuficiența renală acută, precum și boala renală cronică

  17. Anemia

  18. Trombocitopenia (valori prea mici ale trombocitelor din sânge)

  19. Osteoartrite

  20. Osteoporoză

  21. Celulită

 

Principalele afecțiuni tratate și diagnosticate din medicina internă

Pacienții tratați în cadrul cabinetului de medicină internă sunt în special cei cu multiple afecțiuni, sau cu boli interne cu numeroase complicații, în cazul cărora istoricul medical complet și detaliat joacă un rol extrem de important.

Medicul internist este integratorul unei cantități impresionante de informații și proiectantul unor scheme terapeutice dintre cele mai complexe.

Totodată, medicul internist se ocupă și de pacienții cu boli sistemice de tipul vasculitelor sistemice, bolilor autoimune, sindroamelor paraneoplazice, sau febrei de cauză necunoscută.

 

Cum se pot preveni bolile interne?

Există o serie de strategii foarte bine puse la punct, prin aplicarea cărora poate fi redus semnificativ riscul de apariție al bolilor cardiovasculare și bolilor metabolice.

Aceste două mari grupe de afecțiuni cuprind marea majoritate a bolilor cu care pacienții se prezintă în mod uzual la medicul internist.

Multe dintre strategiile pentru prevenția bolilor interne presupun adoptarea unui stil de viață sănătos, iar medicul dumneavoastră vă poate ajuta să adaptați aceste strategii propriilor nevoi.

  1. Renunțați la fumat: atât fumatul activ, cât și cel pasiv au consecințe dintre cele mai grave asupra stării de sănătate a vaselor de sânge, dar și a numeroase alte organe. După un an de la oprirea completă a fumatului, riscul bolilor cardiace scade la jumătate comparativ cu riscul avut de un fumător.

  2. Activitatea fizică zilnică ține sub control greutatea și scade riscul de apariție a hipertensiunii arteriale, hipercolesterolemiei și diabetului zaharat de tip 2. 30-60 de minute pe zi de activitate fizică reprezintă idealul, însă daca nu ați mai exersat de o perioada lungă de timp, puteți începe cu 150 de minute de exerciții aerobice moderate pe săptămână (mers în pas alert), sau 75 de minute de activitate aerobică intensă pe săptămână (alergat).

  3. Adoptarea unei diete sănătoase, care să cuprindă legume, fructe, carne slabă, lactate cu conținut redus de grăsimi și cereale integrale. În plus, o dietă sănătoasă presupune un aport redus de sare, zahăr, carbohidrați procesați, alcool, respectiv grăsimi saturate și trans.

  4. Menținerea unei greutăți sănătoase, definită printr-un indice de masă corporală (IMC) < 25.

 

Cum se pot trata afecțiunile de medicină internă?

Tratamentul bolilor diagnosticate și abordate de către medicul internist depinde de tipul de afecțiune de care suferă fiecare pacient, însă posibilitățile terapeutice variază pe o plajă extrem de largă, de la modificări ale stilului de viață, medicație și până la intervenții minim invazive.

Toate aceste linii de tratament sunt prezentate în detaliu de către medicul internist în cadrul consultului, și adaptate nevoilor fiecărui pacient, astfel încât să se obțină rezultate cât mai bune pentru o recuperare rapidă.

Internistul poate recomanda inclusiv anumite proceduri terapeutice care sunt efectuate de doctori din alte specialități, el fiind cel ce integrează toate intervențiile, coordonând un plan terapeutic coerent și eficient.

 

Listă proceduri și servicii medicale

Medicii interniști din cadrul echipei CardioClinic își desfășoară activitatea de diagnostic, tratament și urmărire a evoluției unei boli sub terapie prin intermediul următoarelor servicii medicale:

  1. Consultația de medicină internă;

  2. Control medicină internă;

  3. Ecografie abdomen inferior;

  4. Ecografie abdomen superior;

  5. Ecografie abdomen total;

  6. Ecografie tiroidiană;

  7. Monitorizare Holter TA (tensiune arteriala) timp de 24 de ore.

     

Afecțiuni de medicină internă pe care le tratăm

În cadrul CardioClinic pot fi tratate și urmărite o gamă foarte largă de afecțiuni cronice, dintre care bolile cu frecvența cea mai mare sunt:

  1. Hipertensiunea arterială;

  2. Diabetul zaharat;

  3. Afecțiuni ale glandei tiroide;

  4. Dislipidemia.

 

De ce să apelați la Cardioclinic?

CardioClinic este primul laborator privat acreditat de Societatea Europeană de Cardiologie.

Clinica dispune de o echipă medicală multidisciplinară și de aparatură performantă, care înlesnește stabilirea unor diagnostice exacte si recomandarea unor tratamente cât mai eficiente.

 

Investigații și consultații interdisciplinare

În cadrul echipei CardioClinic, medicii interniști lucrează împreună cu medici primari cardiologi, medici cardiologi supraspecializați în cardiologie intervențională, medici primari neurologi, endocrinologi, precum și diabetologi.

Acest cadru permite rafinarea celor mai complexe diagnostice prin intermediul consulturilor interdisciplinare care aduc împreună experiența și cunoștințele din numeroase domenii medicale. 

 

Dotări tehnologice

Toate ecografele sunt General Electric, ecografe performante, care permit realizarea unor ecografii generale și cardiace de înaltă calitate. În plus, clinica dispune și de bandă pentru efectuarea testului de efort EKG, precum și de aparatură pentru realizarea ecocardiogramelor de repaus.

Centrul medical CardioClinic pune la dispoziție aparate Holter ECG în 3 sau 12 derivații și Holter TA (tensiune arterială) permit înregistrarea activității electrice a inimii, respectiv a valorilor tensiunii arteriale pe perioade mai lungi de timp, astfel încât interpretările au o acuratețe mai mare comparativ cu măsurătorile de moment realizate în timpul unui singur consult. 

 

Echipa medicală Cardioclinic

Echipa CardioClinic este formată din medici primari interniști, cardiologi, neurologi, endocrinologi și chirurgi vasculari cu peste 15 ani de experiență în spitale renumite din București, care oferă servicii medicale de înaltă calitate.

 

Medici - Medicină Internă

Dr. Cristina Tîrziu
Medic primar medicina interna si cardiologie

Medic in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca - Bucuresti
Competenta in ecocardiografie Doppler si ecografie Doppler vascular

Îți recomandăm investigațiile de care ai nevoie

Nu știi ce medic să alegi? Ajuta-ne cu cateva detalii despre problema medicală și îți recomandăm medicul potrivit.

Ai nevoie de asistenta?
Apeleaza la consultantii nostri specializati